”Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească”. (Geneza 2:15)
Mişcarea este o lege a fiinţei noastre. Fiecare organ al trupului are lucrarea sa prestabilită, de împlinirea căreia depind dezvoltarea şi tăria sa. Acţiunea normală a tuturor organelor dă tărie şi vigoare, în timp ce tendinţa spre sedentarism poate duce spre degradare şi moarte. Legaţi un braţ, imobilizându-l fie şi numai pentru câteva săptămâni, apoi eliberaţi-l şi veţi vedea că este mai slab decât cel pe care l-aţi folosit cu moderaţie în tot acest timp. Inactivitatea produce acelaşi efect asupra întregului sistem muscular.
Inactivitatea este o cauză prolifică a bolilor. Exerciţiul fizic înviorează şi reglează circulaţia sângelui, însă în inactivitate sângele nu circulă liber, iar transformările din el, atât de necesare pentru viaţă şi sănătate, nu au loc. Pielea devine şi ea inactivă. Impurităţile nu sunt eliminate ca atunci când circulaţia ar fi stimulată prin exerciţiu fizic viguros, pielea păstrată într-o stare sănătoasă şi plămânii alimentaţi din belşug cu aer proaspăt, curat. Această stare a organismului împovărează de două ori mai mult organele excretoare, iar rezultatul este boala.
Inactivitatea este cel mai mare blestem care a putut veni asupra celor mai mulţi dintre bolnavi. Activitatea uşoară în direcţia unei munci folositoare, când nu suprasolicită mintea sau corpul, are o influenţă fericită asupra amândurora. Aceasta întăreşte muşchii, îmbunătăţeşte circulaţia şi îi dă celui bolnav satisfacţia de a şti că nu este complet inutil în această lume ocupată. El nu va putea să facă decât puţin la început, însă va descoperi în curând că puterea sa creşte şi că volumul de muncă depusă poate spori corespunzător.
Exerciţiile fizice îl ajută pe cel bolnav, dând organelor digestive un tonus muscular sănătos. În timp ce studiul intens sau exerciţiu fizic puternic imediat după masă împiedică digestia, o scurtă plimbare după masă, cu capul ridicat şi cu umerii traşi înapoi, este un mare câştig.